Cine sunt eu, Anca Suiugan?
Bine-ai venit în colţul meu!
Înainte de a-ţi arăta operele mele, e politicos să mă prezint. Anca Suiugan mi-e numele. M-am născut în Oradea, un oraş liniştit şi încărcat de istorie. Am descoperit pasiunea pentru pictură pe când aveam 9 ani. Atunci am încercat să-mi conving un văr că barba nu-i ajută imaginii, dimpotrivă. Pentru că eram prea mică pentru a-mi lua părerea în serios, l-am desenat. I-am arătat cum îl văd eu cu barbă: un tânăr frumos care-şi ascunde tinereţea în părul cârlionţat.
De atunci am rămas la pictură. Am studiat Liceul de Artă din Oradea şi de-a lungul anilor am participat la numeroase concursuri locale. Am terminat liceul în anul 1998 şi de atunci lucrările mele au fost expuse în nenumărate locaţii, precum Casa de Cultură a Municipiului Oradea, în cadrul unei universităţi din Petroşani sau în incinta Palatului Baroc din Oradea. În 2003 am ajutat la pictarea Sfântului Lăcaş de la Seminarul Teologic din Zalău, iar în 2005 am avut prima expoziţie personală în localul Time Out din Oradea.
Ironic e că deşi am fost înzestrată cu un talent atât de frumos, mereu m-am lăsat pradă emoţiilor când am fost pusă în situaţia de a participa la vreun concurs naţional, de a le arăta şi altora operele mele.
Mă regăsesc în picturile mele, în portretele pe care le fac şi încerc să scot în evidenţă ceea ce văd, dându-i o notă de optimism. Da, optimism! E ceea ce avem nevoie pentru a merge mai departe atunci când ne găsim în situaţii nu tocmai fericite. Optimismul e pensula care dă o formă atrăgătoare oricărui chip lovit de soartă.
Pentru că-n România încă nu e uşor să trăieşti din artă, din ceea ce faci cu pasiune, mi-am adus contribuţia în diverse companii, de-a lungul anilor. Însă niciodată n-am abandonat pictura. E singurul lucru care mă ajută să privesc lumea cu alţi ochi.
Am construit acest site pentru a-ţi arăta că mai există artişti care-şi înnegresc coatele şi încheieturile mâinilor desenând. Încă există artişti care pun preţ pe frumos şi pe plăcerea de a picta!